marți, 25 februarie 2014

Iubito, mai presus de tine ești tu

iubito, în lumea noastră versatilă
nu s-au născut vreodată dialoguri învechite,
numai pietre aruncate în zădărnicia minciunii.
păsări pieritoare în marea de fățarnici
ne-au fost gândurile la prima restaurare a albului,
dar cuvântul a biruit, din nou, trecutul răzvrătit.
foamea apusă în noi îndeamnă la înfulecarea chibzuită
a unor adevăruri ciopârțite de visători,
iar potirul conștiinței ne stâmpără imboldurile.

iubito, nicio vârstă a timpului
nu va fi mai presus de ochii tăi.


joi, 20 februarie 2014

Cei trei străjeri din cetate

prin venele tale se zbat cetăți întregi,
nebune,
hămesite după seva cunoașterii
albului și negrului.
străjerii ancorați în buricele degetelor
iscodesc cu privirea împrejurimile
realității,
pentru ca nu cumva tăcerea
să jefuiască
ultimul dram de rațiune.

nu mai e mult și lupta cuvântului
va ruina orice ofensivă.


miercuri, 19 februarie 2014

Promisiune la ceas de amiază

iau gândul tău cu mine
și-l ascund la rădăcina primei ploi
de primăvară,
iau neprihănirea ta în mine
și o creionez pe sticla realității
de altădată,
iau adevărul tău pe mine
și-l transform în mantie impermeabilă
pentru cugetul robit
de tulburare.

promit că tot ce iau
va fi bun luat
pentru vecie.

duminică, 9 februarie 2014

Privind spre dealul renașterii

mă plimbam printre ceruri sălbatice,
iar privirea îmi scăpăta spre dealul numit al căpățânii.
oameni cu fețe sluțite, 
plini de negru în așternuturile
realității,
își vindeau acum și ultima fărâmă
din dumnezeirea
pe care au primit-o la prima frământare a lutului.

biciuiri ale cuvântului, răstălmăciri ale trecutului,
și ignorări ale viitorului
făceau
ca tainele nedestăinuite încă să se facă una
cu adevărul.

ce renaștere!
ploaia de sânge ancorată în lemn noduros
a adus
din nou
suflare peste lut.




miercuri, 5 februarie 2014

În umbra ei

murmurul îngerilor
pare un ecou al zilei de ieri
care se prelinge printre degetele
unei fecioare.
virgula pusă după reprezentația edenică
le transformă
aripile
în stindarde ale adevărului.

totuși,
în dosul umbrei tale
până și îngerii devin defrișări tăcute,
puncte de lumină puțin strâmbe,
ușor de developat
în camera obscură a realității.