miercuri, 5 februarie 2014

În umbra ei

murmurul îngerilor
pare un ecou al zilei de ieri
care se prelinge printre degetele
unei fecioare.
virgula pusă după reprezentația edenică
le transformă
aripile
în stindarde ale adevărului.

totuși,
în dosul umbrei tale
până și îngerii devin defrișări tăcute,
puncte de lumină puțin strâmbe,
ușor de developat
în camera obscură a realității.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu