duminică, 18 mai 2014

Prefer dragostea ei

Prefer o dragoste înțeleaptă în detrimentul uneia nebune. Prefer o dragoste care crește în maturitate și nu în intensitate. Prefer o dragoste în care să se consume sentimente puternice pe parcursul unei vieți întregi și nu pe parcursul unor luni sau ani. Prefer o dragoste sănătoasă și altruistă și nu o obsesie bolnavă.

Prefer o dragoste cu ochii deschiși și conectați la realitate, o dragoste în care realizezi că nu-s toate cum le-ai vrea. Prefer o dragoste în care nu-l idealizezi pe celălalt, ci îi observi defectele și le accepți ca și cum ar fi ale tale. Prefer o dragoste în care îți pui laolaltă toate forțele pentru a dezvolta și eficientiza calitățile celuilalt. Prefer o dragoste care dispune de o îndelungă răbdare,  indiferent de mersul acestei lumi. Prefer o dragoste în care iei presiunea de pe umerii celuilalt pe umerii tăi.

 Prefer o dragoste care este construită pe stâncă, în locul uneia care este construită pe nisip. Prefer o dragoste în care atenția întreagă este îndreptată către celălalt și totuși acesta nu devine un idol înălțat pe piedestal. Prefer o dragoste care nu are cuvântul gelozie în vocabular. Prefer o dragoste care să fie întocmai ca a unui copilaș, sinceră și fără motive ascunse.  Prefer o dragoste care să sufere totul, pentru că acea dragoste nu se va transforma vreodată în ură. Prefer o dragoste constructivă și nu una distrugătoare de resurse. Prefer o dragoste în care vata de zahăr savurată în parc are aceeași valoare ca a unui parfum scump dăruit la vreun eveniment din viața celuilalt.

 Prefer o dragoste în care atunci când nu mai poate ea, poți tu și invers. Prefer o dragoste în care căderea celuilalt înseamnă și frângerea ta, deși într-un final îl vei ridica pentru că dispui de energia necesară. Prefer o dragoste mai târzie în locul uneia de liceu. Prefer o dragoste în care forma cea mai înaltă de respect arătată față de celălalt este unirea destinelor sub ocrotirea lui Dumnezeu. Prefer o dragoste care să înceapă cu acest gând de a întemeia o familie. Prefer o dragoste care să gândească mereu la timpul viitor și nu doar să se bucure de prezent.

Prefer o dragoste întemeiată pe o viață spirituală curată. Prefer o dragoste în care plăcerile carnale trec pe plan secundar, iar în prim plan se situează bucuria de a-l ști pe celălalt parte din persoana ta. Prefer o dragoste departe de tiparul actualelor valori promovate de societate.

Prefer dragostea ei.