duminică, 24 martie 2013

Îndrăgostiți sau neîndrăgostiți?


Uneori ne îndrăgostim fără să vrem sau să plănuim asta. Iar cu acest sentiment nu te poți pune. Vine în cel mai neașteptat moment și vine cu o forță în fața căreia nu te poți împotrivi. Vine cu niște ochi blânzi și umezi, care te dezarmează dintr-o privire. Și mai vine cu ceva...cu o candoare în care îți regăsești plăcerea de a zâmbi. Dar oare când ne îndrăgostim, de ce ne îndrăgostim? Nu ne-ar fi mai bine așa, neîndrăgostiți, lucizi și raționali? Când te îndrăgostești îți cam pierzi din simțul văzului. Orbești fără să-ți dai seama de ce sau cel puțin așa se spune, că dragostea e oarbă. Dar dacă, dimpotrivă, văzul se ascute? Poate că îndrăgosteala aduce cu ea și o revigorare a simțurilor și o acuitate mult mai bună a acestora. Vedem defectele celuilalt dar le acceptăm, mirosim temerile cu care acesta se confruntă, gustăm din fantezia viselor pe care, cu inocență, le clădește, auzim chemarea dorințelor ce-l domină și pipăim realitatea împreună cu el. 

Latura sensibilă și romantică iese la suprafață, chiar și la cea mai rigidă personalitate, odată cu transformarea larvelor din stomac în fluturi. Originalitatea și creativitatea se dezvoltă atunci când ești nevoit să curtezi persoana de care îți place. Nu mai contenești în încercările tale de a o da pe spate și de a o face să vadă că tu ești cel mai cel. Uneori strădaniile tale se transformă în ridicol, dar cel puțin ai scuza că scopul este unul bine intenționat.

Îndrăgostitul este premergător dragostei. Dragostea vine în timp, cu probleme și încercări adunate la un loc. Vine cu răbdare, sinceritate și renunțarea la binele tău pentru binele celuilalt. Eu, unul, aș asemăna dragostea cu ploaia. Ploaia(sau apa în general) este dătătoare de viață și un izvor nesecat de energie. Ploaia spală, curăță praful îngrijorărilor acumulate în rutina de zi cu zi. Totodată ploaia este și cea care descompune și face lemnul să putrezească. Poate veți spune că dragostea nu are cum să descompună. Dragostea bolnavă, care în timp devine o obsesie, descompune fiecare particulă a individului ce o posedă. Putem spune, deci, că dragostea este o ploaie binecuvântată într-un timp secetos al vieții noastre. Totuși trebuie să avem grijă cum ne folosim de această ploaie pentru a nu inunda terenul emoțiilor noastre. Toate elementele trebuie a fi dozate într-o cantitate perfectă pentru a se crea echilibrul necesar.

Concluzia? Concluzia este că faptul de a fi îndrăgostit nu poate fi comparat sau raportat la nimic altceva. Acest fapt trebuie savurat fără teama de neprevăzut. Neprevăzutul îl putem lăsa pentru mai încolo.

sâmbătă, 16 martie 2013

Dirijori de zâmbete

Fii frumos! Împarte zâmbete tuturor celor din jurul tău. Zâmbește-i chiar și celui ce se încruntă la tine. Zâmbește-i și celui care nu te suportă și care ar vrea să te vadă căzut. De ce să faci asta? Pentru că poți. Pentru că poți fi un exemplu pentru aproapele tău. Pentru că trebuie să încerci să fii diferit. Pentru că nu ești un xerox uman care copiază comportamentele și atitudinile celor din jur. Pentru că dăruind zâmbete oneste vei primi, la rândul tău, zâmbete colorate. Sau poate că nu vei primi. Poate că vei primi doar priviri tăioase și fețe seci care vor încerca să se infiltreze în starea ta de spirit și să-ți zdruncine încrederea. Totuși ce ai de pierdut?

Orice zâmbet pueril dăruit poate schimba ziua cuiva. Îi poate schimba chiar viața, dacă e pus în aplicare la momentul oportun. Nimic în viață nu e la voia întâmplării deși cei mai mulți pun desfășurarea lucrurilor pe seama hazardului. Părerea mea e că nu există hazard, în afară de mijlocașul lui Chelsea.

Cui nu-i place să vadă oameni fericiți care zâmbesc indiferent de necazuri? Fețe luminate care te încântă prin fermitatea hotărârii lor de a trata piedicile cu o altă atitudine. Până la urmă atitudinea este cea care face diferența între oamenii de succes și oamenii mediocri. Cu ce te ajută faptul că tratezi o problemă cu crispare? Oare crisparea va aduce o soluționare în bine a problemei? Nu are cum să se întâmple asta printr-o atitudine disperată. Fiți diferiți! Fiți independenți! Fiți cu capul pe umeri! De ce să nu salvăm capra vecinului dacă a noastră e ferfeliță? De ce să ne comparăm mereu cu alții? De ce să nu gândim pozitiv într-o lume negativistă? Nicio stare colectivă nu poate fi schimbată în bine dacă nu îți analizezi starea ta interioară, în primul rând. În definitiv, colectivul e format din indivizi, iar fiecare individ are puterea de a schimba ceva.

De ce să fim apostoli ai pesimismului când putem fi dirijori de zâmbete? Sensul în care orchestrăm partitura se află în mâinile noastre, iar responsabilitatea nu poate fi aruncată pe umerii altcuiva.

duminică, 3 martie 2013

De ce iubim femeile?

De ce iubim femeile? Mircea Cărtărescu ne oferă câteva răspunsuri simple și adevărate, în cartea sa cu același nume. Dar totuși de ce ne punem sufletul pe tavă în fața acestor ființe care pot fi atât de cicălitoare și exasperante uneori? De ce ne călcăm masculinitatea în picioare atât de ușor doar pentru a le face lor pe plac? Ce au atât de special aceste femei?
Voi încerca să privesc din propria-mi perspectivă această întrebare și să ofer, în câteva rânduri, niște răspunsuri. Nu sunt răspunsuri universal valabile și bineînțeles că va exista subiectivitate în ele.
În primul rând femeile merită toată dragostea și atenția noastră pentru că ele sunt cele care poartă în pântecele lor viața. Timp de nouă luni de zile ele trec prin cele mai cumplite stări, care le bulversează ritmul biologic și pentru care nu se plâng. Iar durerile nașterii nu cred că pot fi comparate cu vreo altă durere. Dacă ne-am pune pentru o secundă în locul lor cred că am realiza că noi, bărbații, nu am fi în stare să purtăm cu atâta grijă și dragoste un copil în pântecele nostru. Totuși multe femei se întreabă ce au bărbații burtoși în cavitatea lor toracică. Greu de răspuns la așa ceva.
În cel de-al doilea rând iubim femeile pentru ochii calzi pe care îi au. Eu unul ador ochii expresivi ai unei femei, indiferent de culoarea lor. Aș fi în stare să stau o veșnicie pierdut într-o pereche de ochi blânzi și răi. Expresivitatea ochilor unei femei nu poate fi întrecută de nimic. Din privirea ei îți poți da seama de ceea ce ascunde interiorul, de dorința instinctuală ce o domină, de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile, de timiditatea ce n-o lasă să se desfășoare în voie, de perversitatea ce o conduce în a-și atinge scopul prin orice tehnici, de plăcerea de a fi ea șefa, și chiar de nevoia de a fi îmbrățișată. Ochii sunt aceia care ne fac să cădem sub stăpânirea ei și să rămânem acolo fără posibilitatea de a evada. Ochii ei ne îndeamnă la a face primul pas și la a o curta. Și tot din ochii ei ne dăm seama că suntem lipsiți de izbândă în încercarea noastră de a o face fericită.
În cel de-al treilea rând iubim femeile pentru că ne dăruiesc zâmbete, zâmbete care ne scot din starea de letargie și care ne reamintesc că viața e frumoasă. Zâmbete sincere, zâmbete subtile, zâmbete inocente dar și zâmbete malefice care ridică părul pe noi. Zâmbete perfecte cu dinți albi și drepți care ne fac introducerea în povestea ei de viață. Zâmbete umile care arată că ne respectă și că ne sunt recunoscătoare pentru ceea ce reprezentăm în viețile lor. Zâmbete care răspândesc speranță în jur și care se împletesc într-un vals elegant.
În cel de-al patrulea rând iubim femeile pentru pielea fină și moale ce o au. Atingerea unei femei e ca staționarea unei libelule pe suprafața plină de denivelări a scoarței unui copac. Mirosul pielii femeilor seamănă cu combinația dintre lemnul de santal și grepfrutul, dulce-amărui. Rezultatul întâlnirii dintre buzele tale și pielea  unei femei este un mix de trăiri, menit să-ți răsfețe sinea. Pielea femeii poate fi locul tău de joacă și nebunie, centrul dorinței tale arzânde, dar totodată reprezintă și hotarul unde se contopesc simțurile tale, cu ale ei.
Într-un ultim rând iubim femeile pentru că, noi bărbații, suntem iubitori de frumos. Nu putem iubi alți bărbați, iar cei care o fac sunt bolnavi. Toleranță față de cei care fac asta? Homosexualitatea nu e o boală, nu e înscrisă în ADN-ul tău, ca să spui că ești predispus la așa ceva. E alegerea ta și doar a ta. N-ai cum să iubești un bărbat atâta vreme cât ești înconjurat de niște ființe minunate ca femeile. Deci indiferent de câte defecte ar avea, femeile nu pot fi excluse din viața unui bărbat. Norocul lor? Ghinionul nostru? Asta rămâne de văzut.
Bineînțeles că iubim femeile pentru un infinit de alte motive care nu pot fi cuprinse într-o postare scurtă. Oricum întreaga viață vom descoperi noi și noi motive pentru care femeile nu pot lipsi din ea. Așadar bucurați-vă că ele au existat, există și vor continua să existe în viețile noastre.