De ce iubim femeile?

De ce iubim femeile? Mircea Cărtărescu ne oferă câteva răspunsuri simple și adevărate, în cartea sa cu același nume. Dar totuși de ce ne punem sufletul pe tavă în fața acestor ființe care pot fi atât de cicălitoare și exasperante uneori? De ce ne călcăm masculinitatea în picioare atât de ușor doar pentru a le face lor pe plac? Ce au atât de special aceste femei?

Voi încerca să privesc din propria-mi perspectivă această întrebare și să ofer, în câteva rânduri, niște răspunsuri. Nu sunt răspunsuri universal valabile și bineînțeles că va exista subiectivitate în ele.
În primul rând femeile merită toată dragostea și atenția noastră pentru că ele sunt cele care poartă în pântecele lor viața. Timp de nouă luni de zile ele trec prin cele mai cumplite stări, care le bulversează ritmul biologic și pentru care nu se plâng. Iar durerile nașterii nu cred că pot fi comparate cu vreo altă durere. Dacă ne-am pune pentru o secundă în locul lor cred că am realiza că noi, bărbații, nu am fi în stare să purtăm cu atâta grijă și dragoste un copil în pântecele nostru. Totuși multe femei se întreabă ce au bărbații burtoși în cavitatea lor toracică. Greu de răspuns la așa ceva.
În cel de-al doilea rând iubim femeile pentru ochii calzi pe care îi au. Eu unul ador ochii expresivi ai unei femei, indiferent de culoarea lor. Aș fi în stare să stau o veșnicie pierdut într-o pereche de ochi blânzi și răi. Expresivitatea ochilor unei femei nu poate fi întrecută de nimic. Din privirea ei îți poți da seama de ceea ce ascunde interiorul, de dorința instinctuală ce o domină, de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile, de timiditatea ce n-o lasă să se desfășoare în voie, de perversitatea ce o conduce în a-și atinge scopul prin orice tehnici, de plăcerea de a fi ea șefa, și chiar de nevoia de a fi îmbrățișată. Ochii sunt aceia care ne fac să cădem sub stăpânirea ei și să rămânem acolo fără posibilitatea de a evada. Ochii ei ne îndeamnă la a face primul pas și la a o curta. Și tot din ochii ei ne dăm seama că suntem lipsiți de izbândă în încercarea noastră de a o face fericită.
În cel de-al treilea rând iubim femeile pentru că ne dăruiesc zâmbete, zâmbete care ne scot din starea de letargie și care ne reamintesc că viața e frumoasă. Zâmbete sincere, zâmbete subtile, zâmbete inocente dar și zâmbete malefice care ridică părul pe noi. Zâmbete perfecte cu dinți albi și drepți care ne fac introducerea în povestea ei de viață. Zâmbete umile care arată că ne respectă și că ne sunt recunoscătoare pentru ceea ce reprezentăm în viețile lor. Zâmbete care răspândesc speranță în jur și care se împletesc într-un vals elegant.
În cel de-al patrulea rând iubim femeile pentru pielea fină și moale ce o au. Atingerea unei femei e ca staționarea unei libelule pe suprafața plină de denivelări a scoarței unui copac. Mirosul pielii femeilor seamănă cu combinația dintre lemnul de santal și grepfrutul, dulce-amărui. Rezultatul întâlnirii dintre buzele tale și pielea  unei femei este un mix de trăiri, menit să-ți răsfețe sinea. Pielea femeii poate fi locul tău de joacă și nebunie, centrul dorinței tale arzânde, dar totodată reprezintă și hotarul unde se contopesc simțurile tale, cu ale ei.
Într-un ultim rând iubim femeile pentru că, noi bărbații, suntem iubitori de frumos. Nu putem iubi alți bărbați, iar cei care o fac sunt bolnavi. Toleranță față de cei care fac asta? Homosexualitatea nu e o boală, nu e înscrisă în ADN-ul tău, ca să spui că ești predispus la așa ceva. E alegerea ta și doar a ta. N-ai cum să iubești un bărbat atâta vreme cât ești înconjurat de niște ființe minunate ca femeile. Deci indiferent de câte defecte ar avea, femeile nu pot fi excluse din viața unui bărbat. Norocul lor? Ghinionul nostru? Asta rămâne de văzut.
Bineînțeles că iubim femeile pentru un infinit de alte motive care nu pot fi cuprinse într-o postare scurtă. Oricum întreaga viață vom descoperi noi și noi motive pentru care femeile nu pot lipsi din ea. Așadar bucurați-vă că ele au existat, există și vor continua să existe în viețile noastre.