Ce-ar fi omul, fără strop de iubire?
O iluzie de-o zi, pictată-n asfințire,
Un con de umbră răsărit în deșert,
Spectator de vază la al morții concert.
Ce-ar fi iubirea, fără al omului farmec?
O trăire searbădă, un banc demisec,
Virtute fără rost, abandonată-n drum,
Emoție mistuitoare transformată-n scrum.
Iubirea-i punct de sevă pe-un lemn putred,
Reflexia unei amintiri pe-al tău ochi umed,
O deziluzie îmbrăcată lin în visare,
Un răspuns pus mereu în așteptare.
Mai presus de toate iubirea-i divină,
E-un dar fără plată ce suferințe alină.
A o înstrăina nu poți nici dacă dorești,
Din depărtări revine când nici nu gândești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu