Minciună, penitență-toate adunate într-un gând
Îmi cutremură ființa iar tăcerea e slută...
Dar ce rost are chinul când spiritu-mi plăpând
A se apăra nu poate de iubirea stătută?
O capcană grea, de plumb, mi-e simțirea
Când totul în jur ia forma unui punct
Și tot mai nemiloasă îmi devine asuprirea
Peste rațiune și instinctu-mi defunct.
Ce pot a face fără a-mi altera concepția
Despre emoție, despre mine, despre noi?
Nu contează cât de profundă e decepția
Dar să știi că pentru unul e nevoie de doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu