sâmbătă, 27 iunie 2015

Ipocrizia - meteahnă sau artă?

Săptămâna care a trecut a fost una plină de evenimente. Majoritatea lor m-au făcut să consider că ipocrizia chiar este o artă. Unii au o înclinație specială spre așa ceva și nu se lasă până nu o arată.

Să recapitulăm:

1. După ce Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat căsătoria între persoanele de același sex, primul președinte de culoare din istoria acestui măreț stat democratic a afirmat: "This ruling is a victory for America. This decision affirms what millions of Americans already believe in their hearts. When all Americans are treated as equal, we are all more free." În aceeași zi, același prim președinte de culoare a visului american a participat la înmormântarea uneia dintre victimele atacului de la Charleston. Acolo a intonat cu pasiune versurile cântării Amazing Grace (Mărețul Har). Chiar părea că știe ce cântă. Alte comentarii nu-și au rostul.

2. Pseudo-jurnalistul Radu Banciu s-a apucat să comenteze pe marginea deciziei Curții Supreme a SUA. Iată câteva dintre spusele sale: "Întradevăr, așa se vede pe planetă, că oamenii de sexe diferite trăiesc împreună și se căsătoresc pentru ce? pentru a duce mai departe gena, pentru a contribui la perpetuarea speciei. Da? Cam asta ar fi ideea și de aici se pare că totul este ok. Așa ceva este foarte bine văzut, nu? Când de fapt o spun foarte clar și o transmit și Bisericii de peste tot din lume: nu!...Bravo lor! Îi felicităm cu această ocazie pe toți homosexualii din lume. Bravo lor! Rușine să ne fie nouă ăstora care am fost niște tâmpiți crezând că mare brânză iubirea dintre un bărbat și o femeie. Hai să fim serioși! Mi-e și jenă că fac parte din comunitatea asta!"

Și nouă ne este jenă cu jurnalismul din țara noastră! Banciule, GAY TV are un loc pregătit pentru tine!

3. Fuga lui Victor Ponta în Turcia a stârnit rumoare în tabăra social democraților. Cel care până acum ieșea în față la orice luptă politică s-a dat la fund. Știe că este încolțit și că sfîrșitul politic îi este aproape. Ceea ce m-a surprins pe mine a fost faptul că cei din PSD chiar au crezut că Ponta va fi the last man standing. Acum, odată cu arestările DNA, se văd goi în furtuna care se pare că nu va trece prea curând.


4. Când speram și eu că DNA-ul este  genul de curcubeu de care țara noastră avea nevoie, iar generația tânără are o altfel de perspectivă asupra politicii, toate așteptările mi-au fost trântite la pământ de doar câteva articole. Pare-se că președintele Clubului Studenților Liberali, Mihai Simion, promitea tinerelor aspirante la o carieră politică la nivel înalt că se pot baza pe sprijinul lui. Condiția era ca ele să treacă de un interviu desfășurat în dormitorul lui. Articolele sunt însoțite de SMS-uri și screenshoturi cu conversații de pe Facebook. Concluzia? Cercul vicios al generațiilor cu aceeași concepție despre politică nu se va rupe prea curând.


Acum mi-e mai clar ca niciodată că lumea asta nu duce lipsă de artiști. Ipocrizia a murit! Trăiască ipocrizia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu