duminică, 1 decembrie 2013

România, inimi care bat la unison (doar) pe 1 decembrie

1 decembrie. Sute de postări (ce sute, mii) pe facebook în care toți își exprimă mândria că fac parte din cel mai tare popor ever. Ceea ce mă intrigă este faptul că în urmă cu câteva săptămâni își renegau țara și susțineau că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să fugi cât vezi cu ochii în Occident. Susțineau că țara asta nu îți oferă nimic bun. Susțineau că ne merităm soarta. Nu știu dacă țara în care trăim ne oferă ceva bun sau nu, dar cu siguranță că ne merităm soarta cu oameni ca voi, oameni care au ridicat ipocrizia la rang de artă.

Nu putem alege poporul în care să ne naștem, deoarece este o binecuvântare (sau un blestem pentru alții) pe care Dumnezeu ne-o dă. Ceea ce putem face este să înțelegem că niciun popor nu a atins perfecțiunea până acum și nici măcar nu a fost aproape de ea. Bunăstarea națiunii din care facem parte depinde doar de noi, de mine în primul rând și de tine, cel care citești aceste rânduri.

Pe un român îl recunoști dintr-un milion. Merge pe stadioane construite cu sute de milioane de euro, din banii contribuabilului bineînțeles, și sparge semințe la greu. Este trup și suflet lângă echipa națională de fotbal a țării până la primul eșec, când se transformă în cel mai bun analist sportiv și în cel mai dur critic posibil. Își înjură parlamentarii ca la ușa cortului, parlamentari pe care, culmea, chiar el i-a ales. Plătește al doilea cel mai mare TVA din Uniunea Europeană, pentru că se poate lua la trântă cu danezul și suedezul, care ne fac doar cu un procent. Plătește procente însemnate din salariu la casa de asigurări de sănătate, dar atunci când este beteag trebuie să-și procure singur medicamentele. Când merge la un restaurant cu specific străin primul lucru pe care îl face este să caute în meniu mititeii (thăă). Sărbătorește o reușită de-a lui sau de-a unui apropiat dansând pe cel mai nou hit al lui Salam. Este inventiv relaxându-se la un grătar în fața blocului, nedepunând strașnicul efort de a merge pe malul unei ape. Trece pe roșu pentru că își permite, are BMW ultima serie și lanț de aur (de la Roșia Montană) la gât. Stă pe facebook și întocmește diverse petiții pentru a schimba o situație. Face mitinguri pline de succes în fața laptopului. Când se întoarce din străinătățuri, de la cules de căpșuni, ceilalți nu se mai ridică la nivelul lui de așteptări, că doar s-a emancipat. Banii strânși pe meleaguri străine îi investește în căsuțe cu două-trei etaje, deși toată familia lui numără trei membri. Sparge servere ale unor organizații imense, servere securizate cu sute de mii de euro. Este un bun antreprenor privatizând tot ce se poate privatiza. Provine din neam bun, având ca rude mătuși Tamara, cu zestre însemnată. Plânge atunci când situația o cere, pentru a putea fi ales președinte. Se uită la Un show păcătos, pentru a putea dormi liniștit că Tonciu s-a împăcat cu Mitea. După o zi grea de muncă se recreează atribuindu-i nevestei calitățile unui sac de box. Dar, cel mai important, pe 1 decembrie uită de toate grijile și reaprinde focul mândriei naționale. Păcat că e doar un foc de paie.

Nu-i așa că e fascinant românul? Asta avem, cu asta defilăm!

Iubiți-vă țara așa cum e ea. Iubiți-vă țara în fiecare zi. Iubiți-vă semenii, mai ales la greu.

La mulți ani, România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu