Clujul a început să se dezvolte din ce în ce mai mult în ultimul timp. Pe plan cultural, social, sportiv, și pe piața muncii stăm destul de bine. Am vrut să pomenesc și de infrastructură, dar până nu văd finalitatea lucrărilor care se desfășoară acum prin oraș e mai bine s-o lăsăm deoparte. Nu vreau să elogiez Clujul din acest punct de vedere. Clujul merită lăudat pentru altceva. Clujul este orașul care devine parte a identității tale de îndată ce te hotărăști să-i scormonești secretele pentru mai mult timp.
Mă aflu în Cluj de 5 ani. Mult pentru unii, puțin pentru alții. Pentru mine e îndeajuns încât să pot spune că mă aflu acasă. Poate că bănățenii m-ar numi vinitură. Nu știu cum mă numesc clujenii băștinași, dar partea cea mai tare e că m-au adoptat așa cum adoptă mii de studenți la fiecare început de an universitar. Putem spune că Clujul e centrul adopțiilor de vinituri. Doar că fiecare hunedorean, sucevean sau frate moldovean de peste Prut nu vine în Cluj pentru a bifa în CV o facultate bună. Toți cei ce ajung pe meleaguri clujene vin ca să rămână. Practic e dragoste la prima coborâre a Feleacului.
Cum să nu te îndrăgostești de setea de cunoaștere care e aici? Cum să nu ți se îmbibe în piele vântul schimbării care bate de ceva vreme dinspre Zorilor și până înspre Someșeni? Cum să rămâi pasiv la fervoarea care se naște la fiecare început de octombrie? Unii sigur vor spune că aberez și că la fel e și-n alte orașe. Am vizitat majoritatea centrelor universitare mari din țară și niciunde inima nu mi-a bătut mai tare ca la Cluj. Poate că la București s-o învârti magiunul, dar conceptul de acasă la Cluj se învață.
Lume, oriunde m-ar purta pașii prin tine, să știi că-n mintea mea tot Clujul rămâne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu