Oare de ce ne e atât de greu să atingem fericirea? Poate pentru că nu știm cu ce se mănâncă aceasta. O căutăm o viață întreagă în locuri unde ne lăsăm conduși de mintea noastră haotică, ignorând ceea ce ne șoptește spiritul. Știm că nu se găsește acolo dar totuși perseverăm și insistăm în nemărginita noastră lipsă de cunoaștere. Ne arătăm, de fapt, limitele. Arătăm că omul, indiferent de cât de complex structurat este și indiferent de capacitățile extraordinare cu care este înzestrat, are totuși o barieră peste care nu mai poate trece. Un punct maxim care, atunci când e atins, încheie un ciclu și determină începutul altuia. O nouă cursă disperată după ceva care să-i inducă o falsă plăcere.
Majoritatea oamenilor cred că fericirea își are esența în bogăție și putere. Tocmai această falsă impresie îi face avizi după dominație, după influență, ceea ce duce la nașterea unor monștri înlăuntrul lor. Bun, ai putere, tu tai și spânzuri. Și? Acum ce urmează? Te simți împlinit? Sau ai ajuns la concluzia că te-ai luptat în van, cu morile de vânt? Ai realizat că ești victima propriei ignoranțe și că, de fapt, te simți și mai lipsit de speranță? Ei bine, așa-ți trebuie! Trebuia să iei aminte la nenumăratele exemple ale istoriei. Oameni cărora le curgea puterea prin vene și au uitat de latura lor umană. Oameni care au ales să sfârșească în cel mai laș mod posibil, omorându-se. Oameni care trebuiau să arate că au fost demni de puterea pe care au avut-o și să le râdă în nas problemelor. Oricum oamenii ăștia au fost la mile distanță de fericire. Iar dacă au atins-o vreodată, a fost ceva vremelnic, înșelător. Nicidecum ceva dătător de viață și izbândă.
Alții cred că fericirea e un concept abstract, ceva ce în practică nu există. Aceștia reprezintă polul opus celor lacomi după putere. Nu au încredere în propriile forțe, sunt șterși, iar abilitățile sociale le sunt cam palide. Retrași, monotoni, incapabili de a depăși rutina zilnică, aceștia vor trăi o viață rezumată la a avea ce mânca și a avea ce îmbrăca. Poate că zbuciumul lor interior cu privire la împlinire nu e atât de mare sau poate că e total invers. Nu știu, doar ei au răspunsul. Dar ceea ce știu e că nici ei nu se află prea aproape de fericire.
De ce nu putem oare ca să menținem graficul vieții, în căutarea fericirii, constant? Fără atâtea suișuri și coborâșuri și făra ca punctul maxim să fie atins? Oricum nu e un punct maxim real, în care să găsim ceea ce căutăm, ci e maximul încercărilor noastre zadarnice.
Fericirea e la îndemâna oricui. Trebuie doar s-o lași să se descopere și în viața ta.
Majoritatea oamenilor cred că fericirea își are esența în bogăție și putere. Tocmai această falsă impresie îi face avizi după dominație, după influență, ceea ce duce la nașterea unor monștri înlăuntrul lor. Bun, ai putere, tu tai și spânzuri. Și? Acum ce urmează? Te simți împlinit? Sau ai ajuns la concluzia că te-ai luptat în van, cu morile de vânt? Ai realizat că ești victima propriei ignoranțe și că, de fapt, te simți și mai lipsit de speranță? Ei bine, așa-ți trebuie! Trebuia să iei aminte la nenumăratele exemple ale istoriei. Oameni cărora le curgea puterea prin vene și au uitat de latura lor umană. Oameni care au ales să sfârșească în cel mai laș mod posibil, omorându-se. Oameni care trebuiau să arate că au fost demni de puterea pe care au avut-o și să le râdă în nas problemelor. Oricum oamenii ăștia au fost la mile distanță de fericire. Iar dacă au atins-o vreodată, a fost ceva vremelnic, înșelător. Nicidecum ceva dătător de viață și izbândă.
Alții cred că fericirea e un concept abstract, ceva ce în practică nu există. Aceștia reprezintă polul opus celor lacomi după putere. Nu au încredere în propriile forțe, sunt șterși, iar abilitățile sociale le sunt cam palide. Retrași, monotoni, incapabili de a depăși rutina zilnică, aceștia vor trăi o viață rezumată la a avea ce mânca și a avea ce îmbrăca. Poate că zbuciumul lor interior cu privire la împlinire nu e atât de mare sau poate că e total invers. Nu știu, doar ei au răspunsul. Dar ceea ce știu e că nici ei nu se află prea aproape de fericire.
De ce nu putem oare ca să menținem graficul vieții, în căutarea fericirii, constant? Fără atâtea suișuri și coborâșuri și făra ca punctul maxim să fie atins? Oricum nu e un punct maxim real, în care să găsim ceea ce căutăm, ci e maximul încercărilor noastre zadarnice.
Fericirea e la îndemâna oricui. Trebuie doar s-o lași să se descopere și în viața ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu