Toată viața auzim vorbindu-se despre un prag ce trebuie depășit. Ce înseamnă, de fapt, cuvântul prag? Sensul propriu al acestui cuvânt este acela de parte inferioară a tocului unei uși, peste care se trece la intrare sau la ieșire. În schimb, sensul figurat ne spune că pragul este o limită care desparte două situații sau perioade.
Deci, despre ce vom vorbi în continuare?Despre pragul electoral (că tot e campania în plină desfășurare)? Despre pragul peste care trebuie să-ți treci mireasa în brațe, în mod obligatoriu, pentru că altfel nu ești "bărbat adevărat"?Nu, nu vom vorbi despre praguri de felul acesta. Există un prag mult mai greu de depășit pe parcursul unei vieți, și anume pragul disperării. Această situație, de factură emoțională, intervine în viața fiecăruia dintre noi, la un moment dat. La unii mai repede, la alții mai târziu. Depinde de structura psihicului fiecăruia.
Pragul disperării poate apărea din mai multe cauze. Un examen căzut la facultate din cauza căruia ți s-a pus pofta-n cui în ceea ce privește bursa, pierderea unui loc de muncă într-un moment de criză al familiei, aflarea veștii că odrasla ta își injectează "fericire" în vene sau o iubire neîmpărtășită care îți întoarce lumea cu susu-n jos. Disperarea e cea mai des întâlnită stare care se ascunde în spatele măștii unui om. Aproapele tău îți poate crea o falsă impresie cum că totul e în regulă cu el, zâmbește, socializează, dar sufletul său să se zbată în capcana depresiei și anxietății.
În opinia mea, ar trebui să ne însușim calitatea de a citi printre rânduri. Să privim dincolo de mască și de aparențe. Nu e greu, trebuie doar sa ne dezvoltăm abilitatea de a pune cap la cap unele chestii și de a analiza cuvintele și gesturile unui individ. Trebuie să știm să le câștigăm încrederea celor din jurul nostru și să le spunem ceea ce au nevoie să audă în acele momente. E manipulare? Poate că da. Dar dacă o facem pentru binele celuilalt atunci nu cred că mai contează neapărat.
Indivizii au nevoie de sprijin, de afecțiune, de modele de urmat, de reguli pentru a nu se instala haosul. Au nevoie de cineva care sa-i tragă după ei, să-i împingă de la spate, să îi lovească peste picioare atunci cand vor să fugă, să-i tragă de urechi atunci când vor să renunțe. Într-un cuvânt, au nevoie de relaționarea cu alti oameni.
Hai să nu mai fim indiferenți la nevoile celor din jurul nostru și să-i ajutăm să depășească pragul disperării cu brio. Cândva, vom avea nevoie la rândul nostru de ajutor...
Deci, despre ce vom vorbi în continuare?Despre pragul electoral (că tot e campania în plină desfășurare)? Despre pragul peste care trebuie să-ți treci mireasa în brațe, în mod obligatoriu, pentru că altfel nu ești "bărbat adevărat"?Nu, nu vom vorbi despre praguri de felul acesta. Există un prag mult mai greu de depășit pe parcursul unei vieți, și anume pragul disperării. Această situație, de factură emoțională, intervine în viața fiecăruia dintre noi, la un moment dat. La unii mai repede, la alții mai târziu. Depinde de structura psihicului fiecăruia.
Pragul disperării poate apărea din mai multe cauze. Un examen căzut la facultate din cauza căruia ți s-a pus pofta-n cui în ceea ce privește bursa, pierderea unui loc de muncă într-un moment de criză al familiei, aflarea veștii că odrasla ta își injectează "fericire" în vene sau o iubire neîmpărtășită care îți întoarce lumea cu susu-n jos. Disperarea e cea mai des întâlnită stare care se ascunde în spatele măștii unui om. Aproapele tău îți poate crea o falsă impresie cum că totul e în regulă cu el, zâmbește, socializează, dar sufletul său să se zbată în capcana depresiei și anxietății.
În opinia mea, ar trebui să ne însușim calitatea de a citi printre rânduri. Să privim dincolo de mască și de aparențe. Nu e greu, trebuie doar sa ne dezvoltăm abilitatea de a pune cap la cap unele chestii și de a analiza cuvintele și gesturile unui individ. Trebuie să știm să le câștigăm încrederea celor din jurul nostru și să le spunem ceea ce au nevoie să audă în acele momente. E manipulare? Poate că da. Dar dacă o facem pentru binele celuilalt atunci nu cred că mai contează neapărat.
Indivizii au nevoie de sprijin, de afecțiune, de modele de urmat, de reguli pentru a nu se instala haosul. Au nevoie de cineva care sa-i tragă după ei, să-i împingă de la spate, să îi lovească peste picioare atunci cand vor să fugă, să-i tragă de urechi atunci când vor să renunțe. Într-un cuvânt, au nevoie de relaționarea cu alti oameni.
Hai să nu mai fim indiferenți la nevoile celor din jurul nostru și să-i ajutăm să depășească pragul disperării cu brio. Cândva, vom avea nevoie la rândul nostru de ajutor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu