Rațiune vs Sentiment

Îmi bântuie visele, iar somnul nu-mi mai aparține ci e tot al ei. Subconștientul meu e plin cu schița zâmbetului acela dulceag. De fapt, toate gândurile mele sunt sub stăpânirea ei. Sunt un sclav al instinctelor și al propriilor principii.

Cum pot acele circumstanțe banale ale "întâlnirii" noastre să ducă, într-un final, la un asemenea rezultat? Eu, cel pentru care contează doar logica și cel care consideră că emoțiile ar trebui strânse într-un sac și aruncate în oceanul ironiei...Da, eu! Cum se poate așa ceva? Nu, eu sunt rațional până-n măduva oaselor, gândesc limpede, nu mă las împiedicat de asemenea mizilicuri cum sunt sentimentele. Și până la urmă, ce-s alea sentimente? Niște nimicuri pe care amărâții ăștia care mă înconjoară pun atâta preț...E ca și cum ai da unei bucăți de hârtie igienică o valoare inestimabilă. Sunt înconjurat doar de ignoranți. Dar totuși, mi se poate întâmpla mie una ca asta? Nu, nu cred, n-are cum. Atunci de ce momentele mele de luciditate maximă s-au transformat brusc în ceva atât de...comun? De ce singurul lucru la care mă mai pot concentra este eleganța mișcărilor ei? Naturalețea aceea care dă pe dinafară ca lava unui vulcan stins de mult timp. De ce, de ce , de ce?

Nu mai suport această stare de insecuritate în care sunt prizonier, fără voia mea. E ceva inedit, ceva pentru care nu am fost antrenat. E ca un joc stupid și copilăresc ale cărui reguli nu mi-au fost curioase până acum. Sau mai degrabă e ca o boală, care debutează într-o anumită zonă a corpului și, pe parcurs, se extinde fără posibilitate de a o elimina. Boală care te lasă sleit de orice urmă de putere, care te ucide încet și dureros. 

Unde-mi este stăpânirea de sine acum? Discernământul îmi este tot mai microscopic într-o lume a trăirilor tot mai intense. O lume pe care dacă o examinez mai minuțios nu pare chiar atât de înnegrită. Ba, parcă întrezăresc culoare, lumină. Ce-o fi asta ce simt acum? Căldură? Ce sunt astea ce se propagă în jurul meu? Vise pierdute dar regăsite? Iluzii devenite realitate? Nu, așa ceva trebuie să înceteze! Mă voi opri din a le lua măcar în calcul. Sigur există un leac și la boala asta. Adică sper. Trebuie să existe! Pentru că altfel voi deveni doar un ignorant, exact ca unul dintre cei de care sunt înconjurat. Un ignorant cu sentimente, pentru care rațiunea va trece pe plan secund...